Autocontrolul glicemiei este esențial pentru pacientul care trebuie să trăiască cu o boală cronică, care trebuie tratată pe viață. Educarea persoanei pentru a efectua automonitorizarea glicemiei la domiciliu este parte integrantă a procesului de educație terapeutică de care este responsabilă asistenta medicală, care lucrează în sinergie cu medicul, dieteticianul și alți profesioniști din domeniul sănătății.
Măsurarea glicemiei la domiciliu, automonitorizarea glicemiei
Automonitorizarea glicemiei este necesară și indispensabilă în diabetul de tip 1 și în diabetul de tip 2 tratat cu insulină pentru calibrarea terapiei (autogestionarea dozelor de insulină).
Autocontrolul este, de asemenea, util în cazul diabetului tratat cu medicamente antidiabetice orale (mai ales dacă acestea pot provoca hipoglicemie, cum ar fi sulfonilureele și glinidele) și, într-o mai mică măsură, doar cu ajutorul dietei, pentru a monitoriza nivelul de compensare metabolică (și a obține un echilibru adecvat).
Acest lucru este cu atât mai necesar atunci când compensarea nu este încă optimă sau instabilă, pentru a înțelege cum să se modifice și să se ajusteze terapia, atunci când există evenimente (cum ar fi gripa sau infecțiile) care pot perturba evoluția diabetului sau când se dorește să se înțeleagă impactul asupra glicemiei a diferitelor alimente sau activități fizice efectuate.
Monitorizarea glicemiei la domiciliu este facilitată de disponibilitatea diferitelor tipuri de glucometre care pot fi adaptate la diferitele nevoi ale pacienților. Aproape toate glucometrele capilare păstrează în memorie un număr bun de valori măsurate ale glicemiei, iar majoritatea au opțiunea de a descărca datele pe un PC pentru procesare statistică (de exemplu, glicemia medie în diferite momente ale zilei, tendința în timp etc.) sau de a trimite datele către o arhivă la distanță, accesibilă atât pacientului, cât și medicului curant.
Momentele adecvate pentru măsurarea glicemiei la domiciliu sunt chiar înainte de micul dejun, prânz și cină și la aproximativ 2 ore după micul dejun, prânz și cină.
De asemenea, este utilă măsurarea glicemiei atunci când credeți că glicemia este prea scăzută (hipoglicemie) și vă puteți confrunta cu următoarele acuze: nervozitate, frământări, slăbiciune, stomac gol, tremur, transpirație, vedere încețoșată.
Bazele îngrijirii diabetului
Elementele de bază ale îngrijirii diabetului sunt educația terapeutică, dieta, activitatea fizică și medicația.
Educația terapeutică constă în procesul de predare și învățare de către pacient a tuturor cunoștințelor care îl fac pe diabetic capabil să își gestioneze conștient boala în multiplele sale aspecte.
Educația terapeutică este fundamentală pentru o boală în care pacientul însuși este adevăratul autor al tratamentului și al rezultatului acestuia și este transmisă în mod sinergic de către medic și asistentă medicală, cu participarea dieteticianului și a altor figuri profesionale cu expertiză în activitatea fizică (de exemplu, doctori în știința exercițiilor fizice, medici sportivi, kinetoterapeuți).
Educația terapeutică, pe lângă o explicație atentă a patologiei diabetice, trebuie să cuprindă subiecte legate de terapia medicamentoasă orală și insulinoterapie, automonitorizarea glicemiei, alimentația, activitatea fizică, gestionarea hipoglicemiei, bolile intercurente și îngrijirea picioarelor.
Diabetul și dieta
Dieta este esențială, deoarece
- nivelul glicemiei depinde și de carbohidrații (zaharurile) ingerate odată cu dieta, dar nu numai;
- aportul de grăsimi trebuie controlat pentru a corecta dislipidemia frecventă în diabetul de tip 2;
- excesul de greutate corporală, care contribuie la apariția diabetului de tip 2, trebuie corectat cu un aport caloric mai mic decât caloriile consumate.
Diabetul și activitatea fizică
Activitatea fizică este importantă deoarece
- contribuie la pierderea în greutate;
- îi face pe mușchi să consume glucoză și, astfel, reduce glicemia;
- crește sensibilitatea la insulină, corectând astfel una dintre cauzele diabetului;
- crește colesterolul HDL („bun”) și reduce tensiunea arterială, îmbunătățind factorii de risc pentru complicațiile cronice.
- Medicamentele orale și unele medicamente injectabile, altele decât insulina (analogii GLP-1), sunt capabile să crească secreția de insulină și/sau sensibilitatea la insulină. Insulina înlocuiește deficitul de insulină (în special în cazul diabetului de tip 1).
Obiectivele de îngrijire pe care pacientul diabetic trebuie să le cunoască
Diabetul, cu excepția unor cazuri speciale, este o boală cronică care trebuie tratată pe viață. Tratamentul este esențial nu numai pentru a elimina plângerile legate de hiperglicemie, care sunt adesea absente, ci mai ales pentru a minimiza riscul de complicații cronice.
Prin urmare, obiectivele tratamentului sunt următoarele
- Hemoglobina glicată (HbA1c) mai mică de 7% (mai puțin de 6,5% la persoanele nou diagnosticate și cu o stare generală bună; 7-8% la persoanele deosebit de fragile, cu diabet de lungă durată, cu o compensare slabă pe termen lung și cu o speranță de viață scurtă; mai puțin de 6% la pacientele diabetice în timpul sarcinii); HbA1c trebuie măsurată în mod normal de 4 ori pe an, dar poate fi măsurată de 2-3 ori în cazul unei compensări bune stabile
- Glicemie la post și glicemie pre-prandială între 80 și 130 mg/dl, cu excepția cazurilor în care ținta HbA1c este peste 7%;
- Glicemie post-prandială sub 180 mg/dl, cu excepția cazurilor în care ținta HbA1c este peste 7%;
- Colesterolul LDL mai mic de 100 mg/dl (dacă este posibil, mai mic de 70 mg/dl; parametrul trebuie măsurat de cel puțin două ori pe an);
- colesterol HDL („bun”) peste 40 mg/dl la bărbați și peste 50 mg/dl la femei (parametrul trebuie măsurat cel puțin de două ori pe an);
- Trigliceride sub 150 mg/dl (parametrul trebuie măsurat cel puțin de două ori pe an);
- Tensiune arterială sistolică mai mică de 130 mmHg (mai mică de 120 mmHg în cazul nefropatiei);
- Tensiunea arterială diastolică mai mică de 80 mmHg (mai mică de 75 mmHg în cazul nefropatiei);
- Abținere de la fumat.